!! Catedrala Sfantul Iosif

Catedrala Sfântul Iosif a fost construită, între anii 1873-1884, după planurile arhitectului vienez dr. Friedrich Schmidt. În ziua de vineri, 15 februarie 1884, a fost celebrată sfânta Liturghie Pontificală de către Arhiepiscopul Ignaţiu Paoli pentru consacrarea şi inaugurarea Catedralei Sfântul Iosif.

Din registrele matricole ale parohiei rezultă că primul botez s a celebrat în 4 februarie 1884, iar prima căsătorie în 3 mai 1884.

Prin decretul din 29 ianuarie 1895 Arhiepiscopul Otto Zardetti a înfiinţat Parohia Catedralei Sf. Iosif, Catedrala devenind şi biserică parohială.

Catedrala Sfântul Iosif a suferit avarii însemnate în urma cutremurelor de pământ din anii 1929, 1940, 1977, 1986 şi 1990, ca şi din cauza bombardamentelor din 1944. Mai ales cutremurul din 4 martie 1977 a distrus multe din dotările interioare şi exterioare ale Catedralei.

Din 1 septembrie 2013, în altarul secundar al Preasfintei Inimi a lui Isus, sub icoana răstignirii, au fost așezate moaștele Fericitului Vladimir Ghika, preot martir, beatificat pe 31 august 2013 la București.

Hramul Catedralei: Sfântul Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria - 19 martie.

Programul sfintelor Liturghii:

- duminica şi în sărbătorile de poruncă: 07.00, 08.00, 09.00, 10.30, 12.15, 17.00, 18.30
- duminica la ora 12.15 se celebrează sfânta Liturghie în limba spaniolă, în capela Catedralei
- în timpul săptămânii: 07.00, 09.00, 17.00, 18.30